Campia Turzii, Laminoristilor 2, cod 405100
Tel. +40 264 368 001 ; +40 264 368 002 ; fax +40 264 365467
primaria@campiaturzii.ro

Marşul "COPILăRIE ÎN CULORI", cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copiilor

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copiilor, Primăria Câmpia Turzii prin Centrul de Recuperare “Carine” împreună cu DGASP Cluj prin Centrul de Zi “Spiriduşii” Câmpia Turzii, organizează un marş intitulat “COPILăRIE ÎN CULORI”, cu desfăşurare în data de 20 noiembrie 2014, între orele 11.00-12.00.

Această manifestare reprezentă un prim pas în cadrul unei campanii de sensibilizare a tuturor celor implicaţi în munca cu copiii, dar nu numai, ci şi a societăţii în general cu privire la nevoia de schimbare în ce priveşte abordarea copiilor, prin prisma drepturilor pe care le au, învăţându-i în acelaşi timp să devină adulţi responsabili.

Traseul: parcul situat vis-a-vis de Primăria Câmpia Turzii, traversarea centrului oraşului, ocolirea Liceului Teoretic “Pavel Dan” şi oprire în parcul mare al oraşului, unde se vor lansa lampioane şi baloane. Participanţii la marş vor fi: beneficiarii celor două centre organizatoare, copii şcolari şi preşcolari, membrii ai instituţiilor şi organizaţiilor locale şi colaboratori ai centrelor, aproximativ 300 de persoane.

Dacă gândiţi şi simţiţi la fel, alăturaţi-vă nouă!

Coordonator Centrul de Recuperare “Carine”

Irina Munteanu

17 Noiembrie 2014
.:: descarca atasament ::.

Primaria
vizitator: ".$_SESSION['vizitator']?>