Campia Turzii, Laminoristilor 2, cod 405100
Tel. +40 264 368 001 ; +40 264 368 002 ; fax +40 264 365467
primaria@campiaturzii.ro

Acțiune de socializare copii cu dizabilități

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în data de 12.12.2014, începând cu ora 10.00, la Palatul Cultural ,,Ionel Floaşiu'', Centrul de Recuperare „Carine” Câmpia Turzii a organizat şi susţinut o acţiune de socializare pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi asistaţi, eveniment care a devenit deja tradiţie, fiind cu drag şi nerăbdare aşteptat de către toată lumea, la sfârşitul fiecărui an.

Este vorba despre serbarea de Crăciun, venirea moşului şi o mică petrecere pentru beneficiari, oferite de către echipa multidisciplinară a centrului şi echipa de voluntari, ca răsplată pentru efortul depus pe parcursul întregului an în procesul de recuperare, copiii fiind recompensaţi cu cadouri oferite tocmai de Moş Crăciun. La activitate au participat aproximativ 70 de persoane, beneficiarii împreună cu familiile lor, atmosfera fiind întreţinută de doi animatori de petreceri pentru copii, voluntari.

Activitatea a fost onorată prin prezenţa domnului primar Radu Hanga. Invitaţii speciali, copiii asistaţi la Centrul de Zi « Spiriduşii » Câmpia Turzii, parteneri ai Centrului « Carine » în cadrul unor proiecte şi acţiuni, împreună cu o parte a echipei au susţinut un mic program artistic specific evenimentului.

Echipa Centrului de Recuperare „Carine” mulţumeşte pe această cale voluntarilor, colaboratorilor, partenerilor şi sponsorilor, care aleg să fie parte a universului nostru special şi le doreşte sănătate şi sărbători cu bucurii. Crăciun Fericit şi La mulţi ani!

16 Decembrie 2014
Primaria
vizitator: ".$_SESSION['vizitator']?>