Campia Turzii, Laminoristilor 2, cod 405100
Tel. +40 264 368 001 ; +40 264 368 002 ; fax +40 264 365467
primaria@campiaturzii.ro

Comunicat

Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, susţine şi promovează excelenţa în toate domeniile.

În perioada 22 aprilie - 15 iunie a.c., în parteneriat cu Fisher Internaţional, organizează concursul naţional “Liga Profesorilor Excepţionali”, în semn de recunoaştere pentru contribuţia pe care profesorii o aduc la evoluţia societăţii.

Concursul se adresează tuturor învăţătorilor şi profesorilor şi are scopul descoperirii şi premierii acelor dascăli care s-au remarcat de-a lungul carierei prin folosirea unor metode moderne de predare, ce au avut rezultate notabile: implicarea în viaţa comunităţii şi în viaţa academică; realizări în afara şcolii; recunoaşterea meritelor de către elevi, părinţi, colegi; publicarea de articole, lucrări pe teme educaţionale; încurajarea şi susţinerea elevilor aflaţi în situaţii dificile să-şi continue studiile; implicarea în activităţi caritabile şi, nu în ultimul rând, descoperirea şi îndrumarea elevilor talentaţi care au ajuns lideri de opinie, cetăţeni implicaţi în viaţa socială a ţării, cu care comunitatea din care face parte se mândreşte.

Solicităm instituţiilor, agenţilor economici, fundaţiilor, asociaţiilor şi cetăţenilor municipiului, să ne prezinte propuneri justificate, cu privire la persoanele care întrunesc calităţi excepţionale. Propunerile dumneavoastră, pot fi depuse la Ghişeul Relaţii cu Publicul sau trimise pe adresa de mail primaria@campiaturzii.ro, în atenţia Serviciului Cultural, până la data de 5 iunie a.c.

Mai multe detalii despre concurs precum şi activitatea fundaţiei, găsiţi pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro.

05 Mai 2014
Primaria
vizitator: ".$_SESSION['vizitator']?>