Campia Turzii, Laminoristilor 2, cod 405100
Tel. +40 264 368 001 ; +40 264 368 002 ; fax +40 264 365467
primaria@campiaturzii.ro

Vârstnicii...comorile noastre..să le cunoaştem poveştile de viaţă

 

2012 este Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii. La nivel european, îşi propune să aducă în prim-plan contribuţia persoanelor în vârstă la dezvoltarea societăţii şi măsurile menite să îi ajute să îşi menţină sănătatea fizică şi psihică.

Instituţia noastră organizează în perioada 1-2 octombrie 2012, prin Serviciul Public Local de Asistenţă Socială, Zilele Vârstnicului, manifestările dorind să valorizeze persoanele vârstnice din comunitate, să scoată în evidenţă realizările şi împlinirile acestora, în semn de recunoştinţă şi apreciere.

Cu această ocazie vă invităm să ne gândim la dânşii, la ceea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi. Dacă cunoaşteţi vârstnici din Câmpia Turzii care ştiu să trăiască frumos, să îmbătrânească activ, să aducă bucurie şi lumină celor din jurul lor, vă propunem să ne trimiteţi poveştile lor de viaţă, ca să le cunoaştem şi să le promovăm în cadrul manifestărilor din perioada 1-2 octombrie.

Rugăm ca acestea să fie însoţite de datele de contact ale vârstnicilor şi ale aparţinătorilor şi să fie trimise până la data de 27 septembrie 2012 pe adresa de e-mail: splas@campiaturzii.ro sau depuse la sediul Primăriei, Serviciul Public Local de Asistenţă Socială, str Laminoriştilor, nr 2. Informaţii suplimentare la tel: 0264366396. 

24 Septembrie 2012
Primaria
vizitator: ".$_SESSION['vizitator']?>