Compartimentul de Guvernanţă Corporativă

1064

Compartimentul de Guvernanţă Corporativă asigură raporturile dintre organele de administrare și conducere ale întreprinderilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, Domeniul Public SA, Compania de Salubritate SA și Parc Industrial Câmpia Turzii SA.

Totodată compartimentul centralizează și întocmește analize, situaţii și raportări referitoare la aceste societăţi, asigurând respectarea termenelor legale.

Periodic raportează Ministerului Finanțelor Publice monitorizarea aplicării prevederilor O.U.G 109/2011 și a gradului de îndeplinire a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari din contractele de mandat ale administratorilor.

Aceste atribuții au rolul de a promova corectitudinea, responsabilitatea la nivel de companie, de eficientizare a sistemului de management și transparență a informațiilor, de urmărire a principiilor de eficiență economică și profitabilitate în funcționarea unei societăți, astfel încât să se asigure respectarea drepturilor și intereselor Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, în calitatea sa de acționar unic sau majoritar la aceste întreprinderi.

 

  • Ioana CANTOR – Consilier

Contact

Programul cu publicul

  • Luni – Joi
    • 08:00 – 16:00
  • Vineri
    • 08:00 – 13:30