În urmă cu câteva zile, chiar înaintea Sărbătorilor Pascale, agenții de Poliție Locală au surprins un cetățean al cartierului Șarât din Municipiul Câmpia Turzii, care a depozitat în mod necontrolat o cantitate de aproximativ 4 mc. deșeuri rezultate din contrucții, beton, pe terenul situat la intersecția străzilor Nicolae Titulescu cu Tărnavelor, între liniile de cale ferată industrială și limitrof imobilului pe strada Nicolae Titulescu, numărul 1.
Numitul D.L. a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform HCL 58/2017 și ca măsură complementară trebuie să readucă terenul la forma inițială, eliminând deșeurile din construcții pe cheltuiala sa, prin intermediul unui operator economic autorizat.
Acest comportament nu poate fi tolerat, deoarece se pot da naștere la precedente periculoase, iar într-o societate axată tot mai mult pe politici și strategii de protejare a mediului înconjurător, astfel de acțiuni de depozitare necontrolată a deșeurilor este neconformă.
Poliția Locală a Municipiului Câmpia Turzii face apel la toți cetățenii care-și renovează locuințele și care trebuie să depoziteze molozul reieșit din aceste lucrări să contacteze Compania de Salubritate, la telefon: 0264 -365 770.
Operatorul de salubritate local va pune la dispoziția celor care au nevoie containere de 1 sau 4 metri cubi, în funcție de necesități.
Direcția Relații cu Comunitatea
FIȘIERE
Total Documente: 1